Intervenția Regională 2.1.C Tehnologii STEP face parte din Programul Regional Vest 2021-2027 și se înscrie în cadrul inițiativei europene STEP (Strategic Technologies for Europe Platform), prin care Uniunea Europeană urmărește menținerea și consolidarea avantajului competitiv european în tehnologiile critice.
Sectoare Strategice și Condiții STEP
Sunt eligibile proiectele din trei sectoare strategice STEP: tehnologii digitale și inovare în domeniul tehnologiei profunde (deep tech), biotehnologii și tehnologii curate. Proiectul trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre cele două condiții STEP:
- Fie aduce pe piața internă un element inovator, emergent și de vârf cu potențial economic semnificativ pentru piața UE;
- Fie contribuie la reducerea sau prevenirea dependențelor tehnologice strategice ale Uniunii.
Activități Eligibile și Structura Bugetului
Activitățile acoperă întregul ciclu de dezvoltare tehnologică, de la validare până la producția comercială (prototipuri, proiecte-pilot, testare). Bugetul se structurează pe trei categorii:
- Investiții pentru dezvoltare experimentală: (costuri personal – max. 50% din total eligibil, echipamente specifice, cercetare contractuală, cheltuieli de regie);
- Investiții pentru pregătire producție/demonstrare: (active corporale și necorporale);
- Alte cheltuieli conexe: (competențe STEP, asistență tehnică, comunicare, consultanță – max. 3% din total).
Procesul de Selecție
Procesul se desfășoară în două etape:
- Etapa I (Preselecție): Transmiterea fișelor de proiect până la data de 19 iunie 2026. Investiția descrisă trebuie să corespundă cu cea din cererea de finanțare finală.
- Notă importantă: Dacă sediul sau locația de implementare nu se află în Regiunea Vest la momentul depunerii fișei, solicitantul își asumă îndeplinirea acestei condiții înainte de Etapa II.
European Consulting oferă asistență completă: de la identificarea sectorului STEP relevant și evaluarea eligibilității proiectului, elaborarea fișei de proiect pentru preselecție, pregătirea cererii de finanțare pentru Etapa II și managementul implementării proiectului.




